duminică, 11 august 2013

6 august 2013 - Schimbarea la Față





Mănăstirea Sf. Sava
comuna Berzunți, județul Bacău

„...cerurile frământau și pământul se cutremura privindu-L pe Domnul slavei”

Apostolii doar acoperindu-și fețele și căzând la picioarele Mântuitorului au putut să vadă slava Sa cea necreată. Prin nevedere au fost încredințați de vederea cea în Adevăr, de necuprins. Rugând pe Dumnezeu să deslușească și în inimile noastre taina pe care pogorât-o către noi, am prăznuit împreună cu obștea mănăstirii Sfântul Sava hramul acestui locaș. Am liturghisit dimpreună cu Preasfinția Sa Ioachim Băcăuanul însoțit de un sobor larg de preoți, iar bucuria s-a plinit și prin mulțimea de credincioși venită din toată țara care a ținut să fie aproape de părintele stareț Arsenie. În speranța că a noastră cântare a fost toiag în rugăciune, dăm slavă lui Dumnezeu și rugăm să așeze luminarea Sa în inimile tuturor celor prezenți.