vineri, 27 februarie 2015

Byzantion si Filomelos la Borzesti



În duminica izgonirii lui Adam din Rai, Biserica de la Borzești și-a dorit să ofere o icoană a ceea ce înseamnă raiul și bucuria de a sluji lui Dumnezeu, prin prezența la Borzești a Grupului academic de muzică psaltică Byzantion. Împreună cu Grupul Filomelos din Onești, alcătuit din tineri laici cu dragoste față de muzica bizantină, cele două coruri au oferit răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii la care au participat numeroși credincioși.

Evenimentul și-a propus să reitereze cântarea bizantină antifonică, autentică de strană, matriță prin care sfinții de-a lungul veacurilor și-au imprimat ethosul bizantin. În semn de prețuire față de Grupu academic de muzică psaltică Byzantion și Bisericii din Borzești reprezentată prin părintele paroh Cautiș Petrică, părintele arhidiacon Ciprian Ignat, secretar eparhial, a dat citire cuvântului Înaltpreasfințitului Ioachim al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: „În această perioadă în care Biserica Ortodoxă parcurge un timp de pocăință, de metanoia, de curățire și urcuș duhovnicesc, inițiativa Părintelui Petrică de a invita corala Byzantion  face ca Biserica ștefaniană de la Borzești să devină o grădină a Raiului primitoare, în care cântările să pară glăsuiri ale îngerilor ce aduc doxologie preamărind pe Dumnezeu.      Totodată, în contextul societății de astăzi, în care fii neamului românesc își reneagă trecutul, prin îndepărtarea valorilor creștine și morale care i-au călăuzit pe moșii și strămoșii noștri de-a lungul istoriei noastre bimilenare, refuzând copiilor dreptul de a vorbi cu și despre Dumnezeu în școală, tinerii ce formează cele două grupuri psaltice sunt tot atâtea exemple palpabile că Ora de Religie nu mutilează, ci înnobilează sufletul.

Prof. prepr. drd Adrian Sîrbu, dirijorul și coordonatorul Asociației culturale Byzantion a mărturisit în cuvântul său: „Vă propun să vedem Sfânta Treime prin noi. Ceea ce suntem noi astăzi închipuim  o Sfântă Treime gândită astfel: Tatăl este închipuit prin preoții din Sf. Altar, stranele simbolizează pe Fiul, iar credincioșii simbolizează pe Duhul Sfânt.”

Proiectul desfășurat reprezintă se înscrie în planul amplu de promovare și susținere a muzicii psaltice autentice susținut de către Biserica de la Borzești în toate activitățile sale.