duminică, 27 septembrie 2015

Bucurie reînnoită



26 septembrie 2015
localitatea Simionești, județul Neamț

Bucuria este deplină în comuniune, iar măsura comuniunii o aflăm în Biserică, locul jertfirii și al Învierii deopotrivă. Biserica din Simionești reprezintă centrul viu al unei comunități ce își depune toată strădania în slujba Mântuitorului Hristos, iar astăzi a fost momentul când Dumnezeu și-a revărsat darurile Sale cele nemăsurate peste întreaga osteneală.  Dimpreună, ne-am dorit să așezăm cununi de cântări bizantine la icoana sărbătorii de resfințire și nădăjduim că întregul parcurs liturgic a fost o sporire din bucurie în bucurie.  

Ne bucurăm de slujirea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim care a patronat liturghisirea acestei bucurii, iar în chip de prețuire, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-Și pogoare darurile Sale peste părintele paroh Trofin Vasile Romeo, să sporească în osteneala cea mântuitoare.