luni, 2 august 2010

Concert de Paşti 2009

Să călătorim dimpreună prin simţire de la „moarte la Viaţă şi de pe pământ la Cer” a fost scopul concertului din 30 aprilie 2009 la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Oneşti, judeţul Bacău. Gândit ca o reiterare a tematicii Postului Mare şi a Perioadei Pascale, nu s-a limitat în a reaminti importanţa întregului urcuş duhovnicesc culminat în biruinţa bucuriei hristice. Concertul a cuprins cântări precum „Prochimenul – Să nu întorci”, „Canonul Sfântului Andrei Criteanul” care amintind de străduinţa postului au avut ca reflectare starea de trezvie permanentă la care ne cheamă Hristos, o stare ce în Perioada Postului Mare se poate împărtăşi din puterea dumnezeiască şi în cadrul Liturghiei Darurilor Înainte Sfinţite. Reconştientizarea importanţei sale a fost unul din motivele pentru care am ales să includem în program şi cântarea „Să se îndrepteze”, iar urmărind traiectul ascezei pascale am intonat şi „Canonul Născătoarei de Dumnezeu”, respectiv „Prohodul Domnului”. „Hristos a înviat” şi „Ziua învierii” au fost cântările care au avut ca menire să ilustreze biruinţa Învierii Mântuitorului, o bucurie mult aşteptată, ce trebuie slăvită tocmai prin propriul aport sufletesc. De acum trecerea la „Viaţă”, respectiv la „Cer” devine nu numai o datorie, ci şi o dorinţă lăuntrică, un dar ce dorim să nu ni se ia. Purtând nădejdea că în ansamblu concertul a fost o trăire dimpreună a cântărilor Pascale şi că fiecare ne-am folosit duhovniceşte de el, invităm publicul să ne „sancţioneze” cu prezenţa şi la concertele viitoare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu