luni, 2 august 2010

septembrie 2009 - Orarul chirurgiilor latente

Pentru că drosophilla melanogaster alias „musculiţa de oţet” în ciuda aversităţilor turbulente a rezistat diviziunii şi anul acesta, iar în prezenţa-i autumnală ne-a vestit că elevii păşind pe covor de frunze colorate se mai întorc şi la şcoală, am izbutit ne reîntâlnim cu aceleaşi meleaguri liceale şi anul acesta. Urmărind cu sufletul la gură decursul constituirii orarelor atât la Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 Oneşti cât şi la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” din aceeaşi localitate am reuşit după lungi serii de reglementări şi propuneri „parlamentare” să rânduim de bună voie şi nesiliţi de nimeni seria “tortúrilor” sau pentru neiniţiaţii limbajului din spatele cortinei, a repetiţiilor, din fiecare săptămână. Ca în fiecare an, deja ne-am deprins cu miercurea cea lungă, cu orele de la 17 : 00 la 15:00, căci după 7 ore de curs în aceeaşi zi, timpul deja capătă alte dimensiuni, şi cu încă o “coafură” duminica, atunci când somnul este mai dulce, de la 17:00 la 19:00. Totodată “schimburile" s-au dovedit mai mult decât folositoare pentru diapazonuit, iar scaunul s-a învăţat de mult să fie integrat în contopire cu vivacitatea noastră. Iar pentru că sadismul este la el acasă, privim optimişti către concertele care vor veni, căci devenită deja cutumă în ajun de fiecare concert, trilogia vaietelor se va înteţi devenind chiar zilnică. Ne dorim ca pe viitor pereţii sălii 1 din liceul “Dimitrie Cantemir”, loc în care ne desfăşurăm artistic de două ori pe săptămână, să-şi menţină varul pe dânşii, în ciuda agresivităţii datorate tonalităţilor în curs de retuşare, iar paznicii să continue să ne deschidă cu drag liceul în fiecare duminică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu