vineri, 31 decembrie 2010

23,24 decembrie 2010 – „Şi era o pace albă...”


„Oaspeţi cu azur în gene
Şi zăpadă pe opinci
Se iviră la fereastră
Cu colinde şi tilinci

Cântec legănat şi fraged
Înfloriri de ghiocei
Umbre mari ţineau isonul
Albăstrind pe după ei”


Departe de noi gândul că am ajuns la măsura acestor colindători care erau aşteptaţi de strămoşii noştri asemeni unor îngeri ce le alinau dorul după bucuria Crăciunului, însă în truda de a încerca să aducem măcar amintirea acelor vremuri, am pornit în Ajun cu fiori de colind pe la inimi colindând.

Ca în fiecare an trecem pe la casele tuturora dintre noi demonstrându-ne astfel şi cu fiecare ocazie, faptul că bucuria de a fi împreună are temei numai când întreg grupul este alături de fiecare în parte. Anul acesta am izbândit însă şi un lucru mai mare decât atât şi anume acela de a colinda azilul de bătrâni care se află în îngrijirea părintelui Ilarion Mâţă din parohia Hârja, judeţul Bacău. Nu ne-au impresionat numai cuvintele de mulţumire că am venit să le mângâiem inima înainte de Crăciun, ci şi spiritulor lor cald şi lacrimile din priviri. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne bucure pe toţi în acest mare praznic, să ne facă postul roditor şi să ne ajute să ne fericim în continuare unii de alţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu