sâmbătă, 15 noiembrie 2014

„Doamne, fie voia Ta!”

„Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!”


Jertfa domnitorului creștin care își așterne întreaga familie ca altar pe care să se prăznuiască peste veacuri demnitatea poporului român este retrăită în Balada populară „Constantin Brâncoveanu” așezată pe versuri de Vasile Alecsandri. 

A fost o bucurie și o responsabilitate mare pentru noi invitația de a interpreta această baladă în cadrul festivității de încheiere a Simpozionului Omagial Județean „Sfinții Martiri Brâncoveni – Martori și mărturisitori”, organizată duminică, 9 noiembrie 2014, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, Parohia Ortodoxă Lazaret, Primăria Bacău şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul și a constituit o mărturisire de credință, o afirmare a spiritualității întărită de istoria poporului român.
 
Ne rugăm Sfinților Brâncoveni să primească mărturisirea noastră și să ne dăruiască măcar o fărâmă din curajul, determinarea și credința lor.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu