Spre un gând de zăbavă ne-am rostuit câteva zile paşii, la finele lui iulie 2009. Într-o reîntâlnire cu mănăstirile moldave şi a „munţilor cu creasta rară” am chemat trenul şi în staţia noastră şi l-am rugat să ne încredinţeze Câmpulungului Moldovenesc, loc din care am izbutit să ne planificăm fiecare obiectiv al plecării noastre.
Momentul regăsirii cu „vechile, dar mereu noile” mănăstiri moldoveneşti este unul care zideşte în ochii fiecărui pelerin imaginea de nezdruncinat a străbunilor ctitori de suflete. Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Humor, mănăstirea Bogdana de la Rădăuţi, însă şi muzeul de istorie din Suceava, respectiv cetatea Sucevei sunt şi rămân mărturiile vii ale unei trăiri autentice ce ni se dă drept responsabilitate.
O scurtă privire spre zări ne-a fost suficientă în ziua următoare pentru a ne găsi traseul, căci un alt dar de care ne-am putut bucura a fost acela de a putea urca la pas Rarăul şi de a ne clăti privirile cu armonia din vârful „Pietrelor Doamnei”. Vom purta amintirea acelor peisaje cu străşnicie, căci biruinţa acelui traseu ne cheamă şi la altele în viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu