luni, 2 august 2010

12 iulie 2009 - "Precista Mare" Roman


Duminica lui 12 iulie ne-a purtat paşii către vechile meleaguri moldave în care vreme de mulţi ani ortodoxia şi-a zădărnicit perenitatea. Locul în care am ales să ducem cântul bizantin a fost Biserica „Precista Mare” aflată în vecinătatea Episcopiei Romanului şi care ne-a primit cu o ospitalitate aparte. Întrucât zorii dimineţii nu au stat împotriva drumului de la Oneşti la Roman, iar Dumnezeu ne-a ajutat să răzbim prin vremea şi vremurile destul de potrivnice, osteneala s-a meritat cu prisosinţă mai ales că am fost onoraţi pe lângă inimoasele gazde, să liturghisim împreună cu iscusitul părinte diacon Ionuţ Amariei ce ne-a ajutat să pătrundem şi mai bine în atmosfera plină de dulceaţă a cântării bizantine. Pentru a mai prelungi acestă bucurie, am ales să vizităm şi catedrala episcopală, un loc a cărui trăinicie se împleteşte cu trecerea timpului într-o armonioasă afirmare ortodoxă de care nu am vrut să ne lipsim. Dând slavă lui Dumnezeu pentru toate îl rugăm să ne mai răsfeţe şi pe viitor cu astefel de daruri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu