Grămădind
în cuvinte puține, multă putere și credință, creștinul L-a numit pe Hristos Ler,
pe care L-a așezat ca refren în
majoritatea colindelor sale. A fost mijlocul său de a transforma vestirea
Nașterii Domnului în rugăciune, prin care nădăjduiește ca Domnul să se pogoare și în peștera sufletului său.
Cum în jertfa Crucii se vedea lumina buuriei, așa și la Nașterea lui Hristos,
la Răsăritul cel de Sus apare Steaua care vestește lumina mântuirii.
Nașterea
Domnului Hristos este discretă, nu vrea să tulbure sufletele noastre în vreun
fel, dar să ne amintim că Pruncul a fost înfășat în veșmânt de giulgiu, iar
boii sunt semn al slujbei de înmormântare. Să nu ne întristăm, căci Hristos
și-a iubit Crucea pe care a vestit-o încă de la nașterea Sa prin lumina
bucuriei ce o aduce Steaua de la Răsărit. Iar cum Domnul Hristos ne-a dăruit
Crucea spre alinare, să căutăm la inimile noastre și să le petrecem pe toate
după Cruce, după îndreptarul jertfei și al bucuriei. Hristos putea alege să se
nască în cel mai fastuos mod, însă El se pogoară în peșteră, adică îndrăznește
să răstoarne piatra care zăvorăște taina inimii noastre și nu se sfiește să
îmbrace haina trupului nostru
schimbător.
În
tunică de concert am încercat să urcăm la inimile ascultătorilor aceste
gânduri. Am cântat Sus în vârful ceriului unde ne-am cutremurat aflând că „Pentru tine moș Adame/Eu purtai piroane-n
palme” apoi prin La vârful la nouă meri, am așezat în aceeași cunună de bucurie,
și nu de spini, toate sărbătorile anului. Bucuria s-a întregit mai mult prin
prezența unor colindători mai vrednici ca noi, un buchet de elevi ai Școlii Gimnaziale
nr. 1 din Onești care ne-au reamintit de vrednicia cu care trebuie să purtăm
haina de colindător. Nădăjduim că inimile tuturor s-au făcut o casă de lumină în care să picure râurelul de ploaie al împlinirii, și să
prindem putere să ne aducem în continuare darul și în anii ce vor urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu