vineri, 28 decembrie 2012

23 decembrie 2012 - Catedrala Arhiepiscopală din Roman



            Unde le șade mai bine colindelor decât în Liturghie, când credincioșii se împărtășesc, iar koinonia (comuniunea) devine un refren cu Ler. Chinonicul a pășit în timp spre pridvorul bisericii și a chemat la taina Nașterii Domnului pe oricine întâlnea, era bucuria care cerea la părtășie cu ceilalți. Poate că atmosfera din Catedrala Arhiepiscopală din Roman nu ar fi fost aceeași dacă nu am fi urcat treptele Sfintei Liturghii alături de PS Ioachim Băcăuanul, căci ca o prelungire, ne-am alăturat corurilor eparhiei într-un memorabil concert de colinde „Astăzi cerul s-a deschis”.  O putem numi tradiție ca în duminica de dinainte de Crăciun să dăm răspunsurile liturgice la slujbă, iar în terminarea vecerniei să construim împreună cu alte grupuri darul de colinde al credincioșilor romașcani. Este o onoare ce dorim să nu se ia de la noi nici în următorii ani.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu