Întorcerea la slujirea autentică, când taina
Sf. Botez (și Sf. Cununie) era integrată în slujirea euharistică a reprezentat
o prioritate în evenimentul care s-a petrecut astăzi la Biserica voievodală
„Adormirea Maicii Domnului” din Borzești.
În dorința de a
crea noi precedente de modele de slujire autentică pe care comunitatea să le
urmeze cu o mai mare evlavie față de Tradiția Ortodoxă, părintele paroh Petrică
Cautiș a rânduit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim al
Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului să se oficieze Slujba Sf. Botez a
pruncului Nectarie Cautiș în cadrul Sf. Liturghii. Slujba a fost oficiată de un
sobor larg de preoți, având ca direct diriguitori pe pr. inspector Ilarion Mâță,
pr. Protop. Ioan Bârgăoanu, pr.protopop Costel Mareș. Răspunsurile la strană au fost oferite
antifonic de Corul Academic de muzică bizantină Byzantion (coordonat de prepr.univ.dr
Adrian Sîrbu) și de Grupul psaltic Filomelos (condus de prof. Paula Cautiș) în
amplul proiect de colaborare în studiul și practicii muzicii bizantine.
Evenimentul a culminat
cu nădejdea ca Liturghia baptismală să redevină
un fapt firesc în practica actuală de slujire, întrucât taina euharistă nu trebuie
să fie despărțită de cea a Botezului, fiind temelia duhovnicească ce se așterne
în viața creștinilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu