duminică, 1 mai 2011

28 aprilie 2011 - Hristos a înviat!


Parohia Ițcani

Județul Bacău

Hristos a înviat, iar pentru că vestea biruinței Vieții asupra morții este una ce se răspândește în toate tăinițele sufletului și ale lumii, ne-am îndreptat în a treia zi de Paște înspre parohia Ițcani din județul Bacău. Faptul că am avut ocazia să slujim alături de Preasfinția Sa Ioachim Băcăoanul, alături de un sobor numeros de 18 preoți și doi arhidiaconi, sperăm noi că i-a îmbucurat și mai mult pe enoriași, ce și-au văzut păstorul duhovnicesc, părintele Ștefan Poiată, ridicat la rangul onorific de iconom stafrovofor. Ne rugăm la Dumnezeu să-l întărească în misiunea grea ce o are de purtat, și să urce spre cele mai înalte trepte, alături de parohia sa, în Împărăția lui Dumnezeu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu