joi, 29 decembrie 2011

21 decembrie 2011 – Concert de colinde la Centrul Cultural ”Aurel Stroe” Bușteni



localitatea Bușteni
Centrul Cultural ”Aurel Stroe”


         Nu rostim cuvinte apăsătoare din emfază sau dintr-o spovedanie publică excesivă însă simțim nevoia să afirmăm că anul acesta a fost mai harnic în ispite. Deseori ne punem întrebarea cu ce gând să slujești mereu în fața altarului, a diapazonului, cu ghimpele destrămării corului grămădit din ce în ce mai adânc în suflet. Poate pentru că și truda s-a întețit în această perioadă, iar bucuriile mai profunde, după ce toate încercările vor fi fost (cum îi place poetului să spună) biruite. Un exemplu îl avem viu în minte prin concertul de colinde la care am fost chemați să punem umărul de către părintele stareț al Mănăstirii ”Înălțarea Sfintei Cruci” Caraiman, protosinghelul David Petrovici. Corolarul de colinde la care au participat mai multe formații și coruri s-a desfășurat la Centrul Cultural ”Aurel Stroe” din Bușteni. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne păzește întregi în continuare, în ciuda drumului care uneori ne stă împotrivă și sperăm să ne prefacă osteneala în bucuria și împlinirea pe care o resimt ascultătorii. 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu